Sâmbătă revine fotbalul județean. CS Câmpina și Sportul Câmpina debutează Duminică în noul sezon.

Sport (Categoria articolului)

CS Câmpina se întâlnește în prima etapă din Liga A Prahova cu CSL Vărbilău:

 După ce sezonul 2023/24 a fost mai puțin reușit pentru echipa municipalității, CS Câmpina speră să facă o figură frumoasă în această ediție a Ligii A Prahova. Cu forțe proaspete jucătorii antrenați de Claudiu Dumitrescu, Mugurel Dedu și Tiberiu Ionescu pornesc la drum în acest sezon în deplasare la Vărbilău, împotriva unui adversar bine cunoscut de către câmpieni.

 Liga A Prahova se anunță mai interesantă ca niciodată. Majoritatea echipelor și-au consolidat lotul de jucători cu noi achiziții în pauza competițională, lupta devenind astfel foarte echilibrată. La prima vedere CSO Teleajenul Vălenii de Munte, echipă ce se bucură de o susținere însemnată din partea autorităților locale, pare să fie marea favorită la câștigarea campionatului, dar desigur nici CSO Boldești-Scăeni, ASCS Petrolul 95 Ploiești, ACS DP Cornu și CS Câmpina, nu trebuie trecute cu vederea, toate aceste echipe având valoarea necesară pentru a putea să emită pretenții la câștigarea campionatului și respectiv la promovare.

 În sezonul 2024/25 se vor juca 34 de etape, 18 echipe luând startul în Liga A Prahova, este vorba de: AFC Bănești-Urleta, ASCS Petrolul 95 Ploiești, CS Valea Călugărească, CSO Teleajenul Vălenii de Munte, AFC Brebu ACS Progresul Drăgănești, CS Bucov, ACS Petrosport Ploiești, CSC Avântul Măneciu, ACS DP Cornu, Tineretul Gura Vitioarei, CS Brazi, CS Mănești 2013, CSO Boldești-Scăeni, CSO Comarnic, CS Unirea Cocorăștii Colț, CSL Vărbilău și CS Câmpina.

 

Sportul Câmpina revine în Superliga B:

 Sportul Câmpina revine în Superliga B unde a mai evoluat și în sezonul 2022-23 la finele căruia formația pregătită de Marius Palacianu a retrogradat. În stagiunea imediat următoare, Sportul a evoluat în Superliga B1, seria Nord pe care a reușit să o câștige după un retur de campionat perfect în care nu a pierdut niciun meci.

 Revenirea în al cincilea eșalon al fotbalului prahovean înseamnă o nouă provocare pentru Sportul Câmpina, având ca obiectiv principal menținerea în această ligă.

 La fel ca în Liga A Prahova, în Superliga B se vor juca 34 de etape, luând startul 18 echipe, echipele înscrise sunt: CS Blejoi 2, AS Starchiojd, Olimpia Cireșanu, Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii, CS Scorțeni Bordeni, Unirea Teleajen Ploiești, ACS Gherghița, Viitorul 2018 Ceptura, AS Târgșorul Vechi Stăncești, ACS Petrolul Ologeni, CS Șirna Varnița, Brădetul Ștefești, Prahova Nedelea, ACS Viitorul Puchenii Mari, CSO Mizil, CS Strejnicu 2021, CS Unirea Urlați și Sportul Câmpina.

 Sportul Câmpina va debuta duminică în deplasare împotriva celor de la ACS Gherghița.