Final de sezon în tenisul feminin mondial. Singurele jucătoarele din Județul Prahova cu puncte și meciuri în WTA și situația în clasamentul național de seniori.
Sport (Categoria articolului)
Tenisul este al doilea cel mai popular sport din România după numărul de spectatori, iar ca număr de practicanți sportul alb se află pe locul 5 la nivel național, surclasat doar de sporturi de echipă (fotbal, handbal, baschet și volei). În ultimii ani performanța în acest sport a început să prindă contur și în județul Prahova, au apărut multe baze noi cu terenuri de tenis și automat pe lângă aceste baze au apărut și cluburi sportive. La fel ca și în alte discipline, Municipiul Ploiești este orașul cu cele mai multe cluburi și baze sportive din județ. Nici orașul Câmpina nu stă rău la acest capitol, în Câmpina existând în prezent 9 terenuri de tenis, 6 cu suprafață de joc pe zgură și alte 3 cu suprafață „hard“. Iubitorii de tenis se mai pot bucura și de cele 4 terenuri pe zgură de la baza Grand Slam Arena din Bănești, unde există și două baloane cu încălzire care permit praticarea acestui sport și pe timp de iarnă.
Ana Bogdan se clasează cel mai bine dintre jucătoarele prahovene în clasamentul WTA. Jucătoarea născută în Sinaia a avut un sezon remarcabil, a reușit să câștige primul turneu WTA chiar la Iași în luna August. Pe lângă victoria de la Iași jucătoarea din Sinaia a mai ajuns în finală la un turneu de 250 de puncte din Varșovia, unde a pierdut cu locul 4 mondial și câștigătoarea Turneului Campioanelor din acest sezon Caroline Garcia. Ana Bogdan a terminat acest sezon pe locul 48 mondial la simplu și locul 324 la dublu.
Maria Toma, născută la Ploiești în anul 1999 este a doua ceea mai bine clasată jucătoare din Prahova. Din păcate diferența dintre ea și Ana Bogdan este foarte mare, Maria Toma se află pe locul 921 la simplu și pe locul 1086 la dublu. La dublu a avut ceea mai bună realizare din acest sezon unde a câștigat un turneu ITF 15K alături de Patricia Maria Țig. Cele două românce le-au învins pe Melis Sezer (Turcia) și Julia Stamatova (Bulgaria), în finala turneului disputat în Varna.
Irina Ioana Iurea este născută la Păulești și la 18 ani deja a jucat primele meciuri la Nivel ITF. Este una dintre sportivele de mare speranță din tenisul românesc, aceasta participând la primele turnee ITF în această vară la București și Brașov, competiții cu premii în valoare de 15.000 respectiv 25.000 de dolari, din circuitul profesionist ITF Tennis Europe. Momentan sportiva din Păulești nu a obținut niciun punct în WTA însă este înregistrată în circuit.
Locul ocupat de jucătoarele din Prahova în clasamentul național de senioare 2022:
Ana Bogdan (Sinaia), locul 4
Maria Toma (Ploiești), locul 29
Komarov Andrada Ekaterina (Ploiești), locul 62/locul 2 juniori U16
Ioana Irina Iurea (Păulești), locul 68
Denise Antonela-Stoica (Ploiești), locul 69
Sabina-Maria Iurea (Păulești), locul 95
Maria Alexandra Petre (Strejnicu), locul 97
Felix Precup