Superliga B1 seria Vest etapa 3: FC Muscelul Câmpina - Unirea Tricolor Lipănești

Sport (Categoria articolului)

În ciuda scorului a fost un meci destul de greu pentru echipa gazdă, nu neapărat din cauza jocului adversarilor cât din cauza comportamentului acestora, care a transformat repriza secundă într-o întrecere de greșeli și intrări dure.

FC Muscelul a dominat jocul într-o manieră clară, însă jucătorii antrenați de Mircea Hagianu au ratat mai multe ocazii și au irosit un penalty până la deschiderea scorului. Tabela a fost deblocată în finalul primei reprize în minutul 37’ de Daniel Pană, care a stabilit de altfel și scorul pauzei, 1-0 pentru FC Muscelul.

Câmpinenii au început bine repriza secundă, obținând un penalty transformat de Cordonaș Constantin în minutul 48’. Conducând deja cu 2-0 gazdele s-au relaxat iar cei de la Lipănești au încercat să revină în joc. Pe motivul dominării oaspețiilor au urmat minute bune de joc haotic cu multe intrări dure și în special cu multe proteste vehemente la adresa arbitrului. Cei de la Lipănești au avut chiar și o ocazie mare la care portarul Remus Șerban a intervenit spectaculos, apoi câteva minute mai târziu au marcat și un gol care a fost însă anulat pe motiv de offside. Scorul final, 3-0 pentru FC Muscelul Câmpina a fost stabilit de Ionuț Mititelu în minutul 90+2.

 

Programul etapei viitoare:

 

Vineri 20.09.2024 ora 17:00 CS Câmpina - ASCS Petrolul 95 Ploiești* (Teren Sintetic “Petrol”)

 

Duminică 22.09.2024 ora 11 Sportul Câmpina - Viitorul 2018 Ceptura (Stadion “Rafinăria Steaua Română”; Câmpina)

 

 Duminică 22.09.2024 ora 11:00 Avântul Măgureni - FC Muscelul Câmpina (Stadion Măgureni)