România la Jocurile Olimpice ziua 6: Canotorii români câștigă o medalie de aur și un argint. Bonus: Andy Murray a jucat ultimul meci din cariera sa.

Sport (Categoria articolului)

În prima zi din luna August, România a strălucit la canotaj, sportivii noștri obținând două medalii și mai multe rezultate bune.

 Andrei Cornea și Marian Enache câștigă aurul la proba de dublu vâsle după o cursă formidabilă, cei doi canotorii au pornit pe culoarul 1 și nu au renunțat niciun moment, conducând cursa de la început până la sfârșit, rezistând atacurilor echipajelor adverse, însă câștigând la final cu un avans confortabil.

Medalia de argint a fost câștigată de Simona Radiș și Ancuța Bodnar în proba de dublu vâsle. A fost o cursă palpitantă, cele două canotoare luptându-se constant pentru medalia de aur, la jumătatea cursei româncele conduceau, însă Brook Francis și Lucy Spoors au recuperat ecartul, reușind să câștige această cursă.

 Sportivii români au mai avut și alte evoluții în cadrul probelor de canotaj: echipajul feminin de 4 rame a încheiat finala pe locul 4, la doar câțiva cm de o medalie de bronz, la proba similară masculină, echipajul româniei a terminat finala pe locul 5, în plus barca de 8+1 a României a terminat cursa din recalificări pe locul 3, asigurându-și un loc în finală, din păcate Mihai Chiruță, nu a reușit să treacă de semifinale la schif simplu.

 

Gimnastică artistică:

 În finala individuală compusă a probei de gimnastică artistică pentru România au participat două gimnaste: Ana Bărbosu și Amalia Ghigoarță.

 Ana Bărbosu s-a clasat pe locul 17 (52.465) în timp ce Amalia Ghigoarță s-a clasat pe locul 22 (50.732). Proba a fost câștigată de americanca Simone Biles, în timp ce pe locul doi s-a clasat gimnasta din Brazilia, Rebeca Andrade, podiumul fiind completat Sunisa Lee.

 

Polo pe apă:

 România a pierdut și al treilea meci de la acest turneu olimpic în fața campioanei mondiale, Croația. Spre deosebire de celelalte meciuri pierdute la diferențe mari de scor, de această dată, România a evoluat mult mai bine, însă nu a putut obține un rezultat pozitiv. Echipa României a fost învinsă cu 8-11 de Croația, șansele de calificare devenind din ce în ce mai mici.

 

Alte rezultate:

 Românca de origine tătară, Ebru Bolat a participat la prima cursă din cadrul competiției de Yachting. Ebru Bolat a terminat această cursă pe locul 28.

 

Bonus:

Sir Andy Murray, un jucător legendar din circuitul tenisului masculin, a disputat la Paris ultimul său meci din impresionanta sa carieră. Multiplu campion de Grand Slam și dublu campion olimpic, Andy Murray a disputat ultimul său meci din carieră, la dublu alături de Daniel Evans. Cei doi britanici au fost învinși de americanii Tommy Paul și Taylor Fritz, în două seturi cu scorul 6-2 / 6-4. La final legenda britanică a părăsit terenul în aplauzele celor peste 10.000 de spectatori din tribune.

 

Programul sportivilor români pe 2 August:

Ora 12:30 Florin Lehaci / Florin Arteni - Canotaj dublu rame, masculin, Finala A

Ora 12:42 Roxana Anghel / Ioana Vrînceanu - Canotaj dublu rame, feminin, Finala A

Ora 13:32 Ioana Cozmiuc / Gianina van Groningen - Canotaj, dublu rame categoria ușoară, Finala A

Ora 14:13 Ebru Bolat - Yachting, Cursa 3

Ora 15:21 Ebru Bolat - Yachting, Cursa 4

Ora 19:15 Elena Andreea Taloș - Triplusalt

Ora 19:15 Diana Ana Maria Ion - Triplusalt

Ora 21:10 Andrei Toader - Aruncarea greutății

TBA Daniela Stanciu - Saritura în lungime