Știrile campineanul.ro din săptămâna 1-7 aprilie  

Știri...să știi! (Categoria articolului)

 

Accident în Câmpina. Un motociclist și-a pierdut viața

Miercuri, în jurul orei 15:00 în municipiul Câmpina s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism. Din primele verificări, se pare că autoturismul, condus de către un tânăr de 20 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 35 de ani. Conform declarațiilor martorilor, conducătorul autoturismului nu ar fi acordat prioritate în momentul în care a efectuat un viraj la stânga către parcarea complexului comercial din zonă. Motociclistul, care se deplasa cu viteză destul de mare pe banda de mers opusă, ar fi intrat direct în bordul autoturismului. În urma impactului motociclistul ar fi fost propulsat în aer mai mulți metri. Medicii ajunși la fața locului au început manevrele de resuscitare, însă din păcate rănile suferite de motociclist s-au dovedit a fi incompatibile cu viața…

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Încă 60 de zile de control judiciar pentru Iulian Dumitrescu

Președintele Consiliului Județean Prahova nu a avut succes cu contestația înaintată instanței. Drept urmare, Tribunalul București i-a respins contestația asupra deciziei procurorilor DNA de a-i prelungi cu alte 60 de zile măsura controlului judiciar, în dosarul în care este anchetat pentru o mită de 16 milioane lei. Deși se confruntă cu acuzații serioase de corupție, inclusiv de primire de mită și falsificare de declarații, liderul (suspendat) al PNL Prahova pare să continue să joace un rol activ în politica locală. "Baronul Lamborghini" este acuzat că încearcă să influențeze primarii din județ, folosindu-se de întâlniri clandestine, presiuni și chiar șantaj, pentru a-și asigura sprijinul în viitoarele alegeri.

 

„Pretexte poetice” la Serata Elstar de vineri

Serata culturală marca ELSTAR cu numărul 92 l-a avut ca invitat pe Codruț Radi și s-a centrat pe lansarea volumului său de microeseuri și cronici numit „Pretexte poetice”, publicat anul acesta la editura NEUMA. Evenimentul de vineri a fost unul interdisciplinar, împărțit în mai multe direcții ale artei, precum lectură, pictură și muzică.  Volumul „Pretexte poetice”, microeseuri și cronici cuprinde mărturisirile și memoriile sincere ale autorului, creațiile sale, pictura și literatura reprezentând o introspecție a sa, o serie de autoportrete, toate transpunându-se prin artă.

  

Sabrina Stoica, piesă nouă cu Florian Rus

Tânăra artistă, originară din Câmpina își răsfață fanii cu o nouă melodie, de această dată, în colaborare cu Florian Rus, un cunoscut artist din Târgoviște, care a colaborat de-a lungul carierei cu nume importante din industria muzicală românească. Cea mai cunoscută melodie lansată de Florian Rus a fost “Străzile din București’, o colaborare de succes cu Mira de pe albumul cu același nume. Despre “Dacă ne rănim” Sabrina Stoica. spune că   E o poveste trăită cel puțin o dată în viață și cred că multă lume o să se regăsească în versurile piesei.” Dacă ne rănim, poate fi ascultă pe toate platformele de streaming. 

 

Noua sală de fitness Nova Fit, la Câmpina.

În incinta complexului comercial “Fibec” săptămâna aceasta a avut loc inaugurarea unei noi săli de fitness. Nova Fit le propune câmpinenilor practicarea sportului într-un mediu primitor și modern, cu echipamente moderne și antrenori pe măsură. În cadrul sălii de fitness Nova Fit, iubitorii sportului vor găsi o gamă variată de aparate la care vor putea exersa alături de instructori cu o vastă experiența în antrenarea și menținerea unui corp tonifiat și sănătos.

 

 

Pastila de sănătate - Ghidul de Cumpărături

Cumpărăturile inteligente și sustenabile nu numai că au o contribuție importantă la menținerea unei diete sănătoase, dar și la reducerea risipei alimentare și la protejarea mediului înconjurător. Iată trei pași simpli pe care îi aflăm de la Irina Vișan

 

 

SPORT

CS Câmpina victorie categorică pe teren propriu

Într-un meci fără istoric, elevii antrenați de Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu au făcut instrucție cu CS Unirea Cocorăștii Colț. Golurile s-au lăsat așteptate, iar în a doua jumătate a primei reprize, la momentul marcării primul gol, cei de la CS Câmpina loviseră bara în 3 ocazii diferite. Claudiu Dumitrescu a deschis până la urmă scorul în minutul 24’, apoi până la finalul primei reprize, câmpinenii conduceau deja cu 4-0 după un hattrick reușit de Mugurel Dedu în doar 7 minute. 

În repriza a doua câmpinenii au marcat de încă patru ori, Badea și Bej trecându-și în cont câte o dublă.