Sfânta și Marea Zi de Vineri, la Biserica “Adormirii Maicii Domnului”

Actualitate (Categoria articolului)

 

 

Vinerea Mare, una dintre cele mai importante zile pentru biserica ortodoxă, a fost cinstită cu sfințenie de enoriașii din Câmpina care au ales să participe la slujbele speciale din această zi. Începând de dimineață, s-a oficiat Rânduiala Ceasurilor Împărătești, apoi slujba Vecerniei.

Slujba Vecerniei este de obicei o slujbă ce se oficiază după lăsarea serii, însă cum Vinerea Marea este o zi specială, această slujbă a fost oficiată dimineața. În cadrul Vecerniei din Vinerea Mare, după citirea Evangheliei punerii Domnului în mormânt, preoții scot de pe masa altarului, Sfântul Epitaf, o pânză pe care este ilustrată punerea în mormânt a lui Iisus Hristos. Imediat după aceasta, credincioșii au putut trece pe sub masă, un ritual ce reprezintă trecerea prin Mormântul Lui Iisus. 

După apusul soarelui a început și Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai încărcate slujbe din punct de vedere spiritual, această slujbă reprezentând defapt înmormântarea lui Iisus Hristos. Prohodul Domnului este o cântare străveche, scrisă în urmă cu sute de ani de Sfântul Ioan Damaschin, cântată în toate bisericile ortodoxe în Vinerea Mare. Cele 3 stări se cântă în jurul mesei pe care este așezat Sfântul Epitaf și în jurul Crucii scoase în Joia Mare. Imediat după citirea Prohodului și cântarea Binecuvântărilor Învierii, preoții împreună cu enoriașii care poartă în mâini flori pleacă în procesiune cu Sfântul Epitaf, Crucea și Sfânta Evanghelie, înconjurând biserica. După procesiune Epitaful este așezat pe masa altarului. 

Sâmbătă începând cu ora 23:15 câmpinenii sunt așteptați la Slujba Utreniei pentru ca mai apoi în jurul orei 23:50 să se înceapă Slujba Învierii. 

 

Felix Precup