Curcubeul de duminică – semnul unei Românii care și-a recăpătat cumpătul

Duminică, 18 mai 2025. Ziua alegerilor prezidențiale. O zi tensionată, încărcată de emoții, alegeri grele și un popor aflat la răscruce. Dar peste tot acest zbucium – la Brașov, Câmpina, Ploiești, București – a apărut ceva neașteptat: curcubeul.

Nu o dată, nu într-un singur colț de țară. Ci ca un arc tăcut al speranței, întins peste Carpați, peste orașe, peste suflete. A fost văzut dimineața la Brașov, mai târziu la Câmpina și Ploiești, și chiar în Capitală – exact la Arcul de Triumf. Simbol peste simbol. Poate o simplă coincidență meteorologică. Poate mai mult.

Astăzi, câteva ore mai târziu, România are un nou președinte ales: Nicușor Dan. Un om al rigoarei, al ideii de logică și echilibru. O alegere care nu a fost făcută din instinct, din furie sau din nostalgii periculoase. Ci una a lucidității. A rațiunii. A unei majorități tăcute care, pentru o data în viață, nu s-a mai lăsat sedusă de spectacol, ci a ales caracterul și competența.

Ce a însemnat curcubeul?

Pentru unii, doar refracția luminii în stropii de ploaie. Pentru alții, un semn. În Biblie, curcubeul apare ca legământ între Dumnezeu și omenire – un simbol al păcii după potop. În alte culturi, este podul dintre lumi, liantul între haos și ordine, între suferință și renaștere.

Nu e nevoie să credem în miracole ca să înțelegem forța simbolică a acestui fenomen. Poate nu ne spune nimic despre divinitate, dar ne spune mult despre nevoia noastră de semnificație. Iar într-o zi în care România a ales democrația, echilibrul, Europa – curcubeul a fost o alinare, o promisiune tăcută.

Dincolo de confuzii și etichete

Curcubeul, în ultimii ani, a fost preluat și uneori redus la o etichetă ideologică – asociat cu activismul LGBTQ+ și folosit politic în bătălii culturale. Dar istoria acestui simbol merge mult mai adânc. Curcubeul aparține întregii omeniri. El nu e al unui partid, al unei mișcări sau al unui curent social. Este pur și simplu semnul unei naturi care ne aduce aminte că, după întuneric, vine lumină.

România de azi nu are nevoie de radicalisme. Are nevoie de vindecare. De dialog. De construcție. Și poate că acest curcubeu – venit exact în ziua în care votul a înclinat balanța în favoarea rațiunii – e forma prin care Cerul ne-a spus, discret: ați ales bine.

Educația, nu isteria. Inteligența, nu lozinca.

Nicușor Dan nu este candidatul perfect. Dar este, poate, exact ce avea România nevoie: un om care nu urlă, nu joacă teatru, nu vinde iluzii. Este dovada că, dincolo de valul de populism, românii pot recunoaște competența și pot alege normalitatea. Într-o țară sfâșiată de extreme, să câștige un matematician este, în sine, un gest profund mistic.

Curcubeul din ziua alegerilor a fost un mesaj. Nu doar de sus. Ci și dinăuntru. Un reflex colectiv al unui popor care vrea altceva. Care a înțeles că viitorul nu se câștigă cu urlete, ci cu argumente. Cu voturi. Cu responsabilitate.

România are din nou o șansă. Să o apucăm cu grijă. Curcubeul nu ține o veșnicie. Dar poate rămâne în memorie ca o amintire a acelui moment în care ne-am dovedit, în sfârșit, maturi.

M.A. Dumbravă