Câmpina la vot: Prezență în creștere și un apel ferm către toți cetățenii – Viitorul se decide acum
Actualitate (Categoria articolului)
Municipiul Câmpina înregistrează o mobilizare tot mai evidentă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Până la ora 11:00, prezența la vot era de 18,68%, cu 5.480 de alegători prezenți la urne în cele 23 de secții de votare din municipiu. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de primul tur, când, la aceeași oră, prezența era de 16,15%.
La nivelul județului Prahova, prezența la vot până la ora 11:00 a fost de 16,85%, iar la nivel național, 14,58% dintre alegători și-au exprimat opțiunea electorală până la această oră.
Un moment de răscruce: Est sau Vest? Dictatură sau democrație?
România se află în fața unei alegeri cruciale. Direcția politică pe care o vom urma de acum înainte va avea implicații adânci: economice, internaționale, sociale. Nu e doar despre oameni, ci despre valori. Despre cine suntem ca popor și ce vrem să lăsăm generației următoare.
Este momentul să înțelegem că nu mai este timp de stat pe gânduri. Nu e o simplă rundă electorală. Este un test al maturității noastre ca națiune.
Informații utile pentru ziua votului
- Cine poate vota?
Orice cetățean român cu carte de identitate valabilă are dreptul de a vota. - Unde se poate vota?
Poți vota la orice secție de votare din România, nu doar în orașul sau comuna de domiciliu. Dacă ești în alt oraș, vei fi trecut pe listele suplimentare. - Programul secțiilor de votare:
Urnele sunt deschise de la ora 07:00 până la 21:00.
Dacă la ora 21:00 te afli în incinta secției sau în coadă în afara acesteia, poți vota până la ora 23:59.
- Ce ai nevoie?
Doar un buletin valabil. Atât. Nu ai nevoie de altceva.
De ce contează votul tău?
Pentru că nu mai putem lăsa viitorul pe mâna hazardului. Pentru că nu e de ajuns să criticăm pe Facebook și să ne plângem în cafenele. 5 minute. Atât îți ia. Să intri, să pui ștampila, și să ieși cu fruntea sus, știind că ai contribuit.
Apel către câmpineni
Este rândul nostru. Nu al altora. Câmpina a fost mereu un oraș viu, implicat, cu oameni educați și conștienți de rolul lor. Astăzi, și mâine, avem din nou ocazia de a demonstra asta.
Votul e puterea ta. Folosește-l. Nu lăsa pe altcineva să decidă în locul tău.
M.A. Dumbravă