Karpatia Horse Show revine la Florești în weekendul 23-25 Septembrie
Actualitate (Categoria articolului)
Karpatia Horse Show revine în forță după doi ani de pandemie. Fanii sportului ecvestru se pot bucura din nou de unul dintre cele mai mari evenimente din țară, dedicat echitației.
Ediția din acest an promite nu doar un spectacol cu cei mai „mândrii” armăsari și cei mai iscusiți maeștri în dresaj și călărie, dar și muzică live pe șcena din Fața Micului Trianon. Nu vor lipsi nici conursurile cu premii pentru spectatori și multe alte activități pe care sunteți invitați să le descoperiți în acest final de săptămână. Ca în fiecare an festivitățile se vor desfășura pe Domeniul Cantacuzino.
Devenit deja o tradiție nu doar pentru orașul Florești, ci pentru întregul județ, organizatorii așteaptă fani ai călăriei din toată țara. Practic acest eveniment este un festival al sportului ecvestru, unde spectatorii vor putea urmări mai multe probe din cadrul conursurilor organizate.
Se vor desfășura simultan pe Arena Principală și Arena Secundară, probe de cross, dresaj, traseu cu obstacole, proba de viteză, demonstrații ecvestre de eleganță și performanță. Va fi amplasată și o scenă în zona „Micului Trianon” unde va avea loc câte un concert în fiecare dintre cele trei zile.
Karpatia Horse Show începe vineri cu prima probă din Concursul Complet Internațional, iar seara va fi închisă de un conert de excepție susținut de Luiza Zan alături de Ploiești Jazz Trio.
Cea de a doua zi propune pe Arena Principală Concursul Național Complet de Cross, urmată de un maraton de atelaje cu doi cai și o demonstație de voltijă, iar seara se va încheia cu recitalul trupei Moonlight Breakfast pe scena din fața castelului „Micul Trianon”.
Duminică, în ultima zi, pe Arena Principală va începe Concursul Național Complet și cel Internațional de Traseu cu Obstacole, urmate de conuri atelaje cu 2 cai, conuri atelaje 4 cai, si o demonstrație ecvestră de eleganță și perfomanță. Arena Secundară va fi dedicată concursului de viteză, în timp pe scena de la castel va urca Alexandra Ușurelu.
Precum spun și organizatorii, evenimentul invită participanții la o evadare din cotidian alături de familie sau de prieteni, unde, pe lângă spectacolul sportiv și cel artistic care îmbină eleganța, precizia și performanță și muzica live, se vor putea implica și în alte activități. Organizatorii au pregătit ateliere creative, agrement ecvestru, aventura park, locuri de shopping inspirate din lumea echitației, dar și posibilitatea de a vizita întreg domeniul pe care se află situat Castelul Cantacuzino.
Despre muzica live nu putem spune decât că vor urca pe scenă nume foarte importante din muzica românească, cu genuri muzicale pentru toate gusturile. Luiza Zan este una dintre cele mai apreciate voci din lumea jazzului românesc, iar Ploiești Jazz Trio nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind una dintre cele mai apreciate trupe din întraga țară, pe care și câmpinenii au avut bucuria să o urmărească live în vara anului trecut când au concertat împreună cu Nadia Trohin în Parcul Carol I. Aceștia vor pune în scenă cele mai îndrăgite piese de jazz, bine cunoscute de fanii genului, dar și compoziții proprii. Ziua de sâmbătă este dedicată fanilor muzicii electronice, trupa Moonlight Breakfast producând muzică care te proavocă parcă să te visezi într-o altă galaxie. Compozițiile lor au infulențe de: dream-pop, cosmic disco, nu jazz, swing, deep melodic house, genuri de muzică electronică care au crescut în popularitate printre ascutătorii din România. Alexandra Ușurelu, o voce extrem de iubită și apreciată va concerta în ultima zi a evenimentului. Concertele ei sunt întotdeauna pline de emoție și dragoste. Alături de Alexandra Ușurelu vor urca pe scenă patru instrumentiști redutabili: Alexandru Rotaru, Cristina Răducan, Claudiu Pucarin și Bobby Stoica.
În acest weekend vremea se anunță în general bună la Florești, fără precipitații și cu mult soare, ba mai mult prognoza meteo anunțată arată că de vineri vremea se va încălzi, astfel se vor atinge temperaturi peste cele normale ale acestei perioade. Cu o vreme perfectă pentru acest tip de eveniment, organizatorii își așteaptă vizitatorii cu totul pus la punct în cel mai mic detaliu pentru o experiență de neuitat.
Bilete se mai găsesc doar la locația evenimetului, așadar cei care doresc să uite pentru câteva ore de problemele de zi cu zi și să evadeze din cotidian sunt așteptați la Domeniul Cantacuzino din Florești, locație aflată doar la 17 minute de Municipiul Câmpina.
Felix Precup