Sfântul Ierarh Nicolae cel ce dăruia cu milostenie celor săraci

Actualitate (Categoria articolului)

 

 

Pe 6 Decembrie creștinii îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Nicolae, un simbol al milostivirii și a iubirii de aproape. Sfântul Nicolae a rămas în amintirea bisericii drept un om a lui Dumnezeu care fără ezitare ajuta pe cei săraci, în amintirea faptelor sale de milostenie, oamenii au creat tradiția cunoscută și în zilele noastre drept: “Moș Nicolae”.

Sfântul Nicolae a fost episcop de Mira, recunoscut ca sfânt începând cu secolul al XVI-lea. S-a născut în jurul anului 280, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Se spune că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu când Sfântul Nicolae le-a sărit în ajutor, aruncând punguliţe cu bani în camerele fetelor. Acestea s-ar fi căsătorit la puţin timp după primirea darurilor.

De altfel Ierarhul Nicolae pe timpul vieții sale a săvârșit mai multe minuni, acesta salvând de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Sfântul Nicolae a murit în jurul 345 în localitatea Mira. Sărbătoarea sa a fost stabilită pe 6 Decembrie deoarece atunci acesta s-a arătat în vise Sfântului Împărat Constantin cel Mare, rugându-l să ierte trei tineri nevinovați ce erau condamnați la moarte. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae se află la Catedrala din Bari. Acestea sunt păstrate într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvântează şi-l împarte credincioşilor.

Printre români se păstrează mai multe tradiții legate de această sărbătoare însă de deaprte cea mai cunoscută este venirea lui “Moș Nicolae” cu daruri dar și cu nuielușe la copii care nu au fost cuminți. De asemenea, în seara de Ajun a Sfântului Nicolae (5 Decembrie), cei mici obișnuiesc să meargă la colindat cu “steaua”.