Incendiu în municipiul Câmpina, la o hală de pe strada Târgu Mureș. Se intervine cu 6 autospeciale

Actualitate (Categoria articolului)

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina intervin în aceste momente pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o hală industrială din municipiul Câmpina, str. Târgu Mureș.

Conform informațiilor primite de la ISU Prahova, la fața locului s-au deplasat 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

Misiunea este în dinamică. Incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidare și ulterior pentru înlăturarea efectelor negative. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în zonă.

Din informațiile primite până la acest moment în hală se aflau diverse utilaje pentru termopane, motostivuitoare, dar și tuburi cu acetilenă și oxigen.

Din fericire flăcările nu s-au extins la imobilele învecinate și nici nu există victime.

 

Vom reveni cu amănunte.