Paula Seling a adus bucuria Crăciunului la Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

 

 

Joi seară, mult îndrăgita Paula Seling a susținut un concert de excepție în fața unei săli pline. Pentru câmpineni a fost o seară memorabilă pentru că au putut să vadă pe scenă o artistă desăvârșită care de către mulți este considerată una dintre cele mai bune voci din România. 

Paula Seling a pregătit pentru public cele mai frumoase colinde românești dar și compoziții proprii. Pe lângă muzică, interpreta a făcut bancuri și a avut mai multe povestiri captivante spre deliciul câmpinenilor. Nu de puține ori Paula Seling a cerut “ajutorul” publicul, astfel câmpinenii prezenți la Casa Tineretului au devenit un mare cor care a acompaniat-o pe artistă. 

S-a cântat, s-a aplaudat, s-a râs, la final toată lumea s-a simțit bine, simțind cu adevărat bucuria Crăciunului și așteptând cu nerăbdare să o revadă pe Paula Seling concertând în Câmpina.