A condus fără permis pe străzile din municipiul Câmpina
Actualitate (Categoria articolului)
În cursul zilei de ieri, polițiștii câmpineni au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și fals privind identitatea, după ce au surprins în trafic un tânăr de 29 ani din Mangalia, care circula fără niciun act de identitate asupra sa.
Conform unei comunicări venite de la IJP Prahova, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza de competență au oprit, pentru control, pe strada Orizontului din municipiu, un autoturism condus de un bărbat.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a declarat că are vârsta de 29 de ani și este domiciliat în municipiul Mangalia, fără a putea prezenta permisul de conducere sau actul de identitate, neavându-le asupra sa.
În urma interogării bazelor de date s-a constatat faptul că bărbatul a furnizat polițiștilor date de identitate eronate, acesta având un alt nume, figurând cu permisul de conducere cu restricții-suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea.