În a treia zi de Crăciun creștinii îl cinstesc pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al bisericii. 

Actualitate (Categoria articolului)

 

 

În aceste zile de mare bucurie în care majoritatea familiilor se întâlnesc pentru a petrece Crăciunul, creștinii îl sărbătoresc pe 27 Decembrie și pe Sfântul Arhidiacon Ștefan. Pentru români este sărbătoarea mare deoarece aproximativ 520.000 de oameni poartă numele de Ștefan sau Ștefania, derivatele acestui nume sau Istvan, un prenume des întâlnit în zonele cu o populație maghiară semnificativă în România. 

Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost ucenic al lui Iisus, făcând și el parte din ceata celor 12 Apostoli. Conform Noului Testament Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei 7 bărbați plini de Duh și de înțelepciune ales de către apostoli pentru a fi diaconi, apoi datorită credinței sale precum și a puterii sale de a săvârși minuni prin rugăciune, el a fost numit și arhidiacon. Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Isus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. A fost adus în fața aceluiași Caiafa care l-a judecat și pe Iisus, Sfântul Ștefan mustrându-l pe acesta zicând înaintea tuturor: “Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53). Pentru acestea Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și a fost ucis cu pietre în afara cetății, devenind astfel primul martir al bisericii creștine. Conform tradiției printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.

Osemintele Sfântului Arhidiacon Ștefan au fost descoperite în anul 415 în satul Gamala din Palestina, însă locația exactă a moaștelor acestuia nu este știută exact, o teorie susținând că osemintele acestuia se aflăîmpreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurențiu (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.